Vin…

Vin momente când disperarea atinge cerul şi când graniţele pielii nu mai pot ţine monstrul durerii înăuntru. Totul stă să se rupă, totul pulsează a durere şi totul geme: “Stop!”. Totul se încovoaie de saturaţie şi de disperare!

Viaţa urlăîn ea însăşi pentru că i s-au pierdut pe drum odraslele: fericirea, pacea, determinarea, speranţa şi iubirea… Şi nimeni nu o mai poate mângâia pentru ca odraslele ei au fost şi nu mai sunt. Acum ele sângerează prin unghere neştiute, ascunse de ochii ei. Disperarea ei de mamă este necuprinsă şi nimeni nu o poate consola. Plânsul ei mânjeşte timpul şi gura ei cerşeşte milă şi eliberare. Unde sunt odraslele ei? Unde?? Unde este monstrul care le-a răpit?

Fericirea există, pacea se revarsă, determinarea se regenerează, speranţa poate renaşte din cenuşă, dar iubirea o dată ucisă nu mai poate fi reînviată. Uneori iubirea e culcată la pământ de mai multe ori într-un timp scurt, dar se ridică, sărută şi iartă. Există cel putin trei elemente care o pot ucide: ochii care nu o văd, inima care nu o primește și nesăbuința celui care jonglează cu ea. Din ea nu mai rămâne decât un suflu suplu şi ecoul unui urlet care îşi cere dreptul de a se stinge. Câtă nedreptate!

Vin momente în viaţă când trebuie să te ridici tu din cenuşă, să îţi ridici privirea către Cer, mâinile către El, speranţa către Dumnezeu şi să îi ceri să te renască, cu sau fără odraslele pierdute. El poate!

Vin momente în viaţă când lacrimile vărsate vor avea un scop şi durerea va fi o desfătare…

Think Plus! ^_^

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s