„The Art of Delicate Sadness”

sad Noh masks

Mă simt atât de singur. Aş vrea să beau, aş vrea să fumez însă mintea mea le consideră păcat şi nu pot trece peste această barieră. Mă simt atât de singur… Sunt singur. Sunt abandonat de oameni, de familie, de simţăminte şi de plinătate raţională. Sunt atât de singur…

Mă simt nebun, psihopat. Mi-am măcinat minţile în maxilarele durerii. Am nutrit atâta durere încât ochii mi-au fost mereu gata să pocnească, fruntea să crape şi pieptul să explodeze ca o dinamită.

Ei nu înţeleg. Nebunia mea e o simţire profundă, o durere cu care m-am născut şi de care nu cred că sunt responsabil. Atâta durere… Ce nenorocit de demon mai este şi această durere? Mă dor sufletul şi carnea deopotrivă. Am tunete şi urlete ţinute încă în captivitate şi se zbat ca nişte bestii înlăuntrul pieptului meu. Dar cine vede asta? Cine înţelege asta? În afara cărnii există doar un firesc dement, un normal impus de ei, iar oamenii îndureraţi sunt gunoiul, ghena şi dezgustul celorlalţi.

Cântecul sumbru dintr-un suflet îndurerat nu atinge niciodată timpanele celor din jur şi asta mă face să par un sărman pensionar gata să se predea în braţele întunecimii minţii. Da, mintea mea bântuie pe străzile Parisului, prin restaurantele din Seoul, pe marginea Marelui Canion, prin aglomerata China şi în braţele unei femei care mă adoră şi care îmi şopteşte mereu la ureche vorbele dulci pe care îmi doresc să le aud în fiecare zi. Mintea mea e fericită! În mintea mea totul este normal, totul este într-o organizare fără cusur, totul este aşa cum ar trebui să fie!

Acum îmi doresc un ceai negru cu lapte la căpătâiul patului, cu miere şi cu biscuiţi, lângă o pereche de mâini gingaşe care să îmi atingă obrazul atunci când le privesc. Îmi doresc compania fericirii şi a frumuseţii. Ce aș putea dori mai mult?

Mă simt lipsit de viaţă, un bărbat singur, un pian dezacordat, o paiaţă, o jucărie a sorţii… Un nenorocit de prunc conceput din pură întâmplare.

Sunt atât de singur!

Anunțuri

Din nou, despre frumusețe

Woman Looking at Reflection

… pentru că neînțelegerea ei a devenit sursa complexului de inferioritate în fiecare femeie…

Noi, femeile, ar trebuie să ne întoarcem mai des fiinţa pe dos (ca pe un hanorac) şi să ne revedem adevărata frumuseţe. S-au scris milioane de articole în care frumuseţea interioară este descrisă ca fiind adevărata sursă a frumuseţii fizice şi totuşi femeile încă îşi caută frumuseţea în locuri nepotrivite, în mituri sau în opinii mai mult sau mai puţin avizate.

Ce este frumuseţea? Tinereţe fără bătrâneţe, piele fără cusur, trup sculptat, trup slab, imagine de revistă, păr lung, păr scurt, machiaj impecabil, haine în tendinţe? Ce este frumuseţea? Frumuseţea poate fi o ecuaţie în care termenul x este… unicitatea. Fiecare femeie este unică şi îşi are frumuseţea ca pe o amprentă imposibil de reprodus. Fiecare femeie posedă o frumuseţe reală independent de opinia şi imaginea celor din jur. Femeia este frumoasă atunci când sufletul ei este frumos, când mintea ei este liberă, când viaţa ei este aşa cum Dumnezeu a cerut să fie: sănătoasă, responsabilă şi plină de El.

Trist să vezi cum anumiţi oameni categorisesc frumuseţea după nişte standarde atât de imbecile şi cum femeile se jupoaie de frumuseţea unică pentru a intra în dansul lor. Aceștia sunt triștii indivizi care probabil nu şi-au descoperit frumuseţea interioară și trăiesc cu gândul la o perfecţiune care nu numai că nu există, dar care retează ideea de unic, special, frumos, natural, liber şi fericit.

Adevărata frumuseţea nu doare, nu are cicatrici, nu este toxică, nu îmbolnăveşte, nu este subjugare intelectuală, nu falsifică naturalul. Frumuseţea nu trebuie să fie un ideal pentru care să lupți o întreagă viață! Idealul nostru este câştigarea unei existenţe înalte, vieţuirea plină de ţeluri atinse, inteligenţă reală şi independentă. Scopul omului nu este să fie… frumos. Frumuseţea ne este dată în momentul concepţiei. Trebuie doar să o lăsăm să se dezvolte în ritmul ei natural şi să îşi reflecte unicitatea, iar noi să ne ocupăm de treburi mai importante.

În urma multor lupte duse împotriva propriului trup (cure de slăbire, foarte multe cosmetice etc) am înţeles că frumuseţea nu înseamnă chinul de a mă potrivi unui şablon creat de nişte oameni pe care nu îi cunosc, ci mai degrabă sufletul detoxifiat şi ancorat în El, libertatea de a fi sănătoasă, responsabilă în ceea ce priveşte alimentaţia şi stilul de viaţă, libertatea de a mă îmbrăca după propriul gust fără a încerca să copiez stiluri care nu mi se potrivesc şi fără a mă chinui să fiu altcineva.
Bineînţeles că îmi place să mă îngrijesc, să mă aranjez şi să arăt bine, însă am grijă de frumuseţea mea naturală (prin mijloace naturale), pun preţ pe discreţie, modestie şi eleganță în purtare şi mă uit mai des în sufletul meu decât privesc în oglindă.

Femeile pot fi mai mult decât „frumoase”, ele pot fi… libere!

Visaţi înalt!

stock-footage-young-girl-on-the-balcony-watching-the-sunset-and-drinking-tea-middle-shotVisez constant la liniştea unui suflet sătul de viaţă şi plin de lumină, visez să mă trezesc într-o dimineaţă în locuinţa perfectă şi să îmi beau ceaiul de mentă sprijinindu-mi tălpile goale de balustrada balconului în timp ce întregul meu trup se odihnește într-un fotoliu gigant.

Începuturile fiecărei zile sunt preferatele mele, deşi nu sunt deloc o persoană matinală… dar dimineţile uşor târzii sunt absolut superbe! Îmi imaginez mereu că sunt într-un vis minunat, că pot face ce doresc petru a-mi transforma constant locuinţa în fiecare stare sufletească benefică pe care o am…

Aşadar, patul meu de mijloc este de fapt un pat uriaş cu baldachin, iar în locul carpetei de culoarea oceanului de la marginea patului, găsesc o blană artificială fină şi răcoroasă… Apoi, în drumul meu către bucătărie întâmpin miros îmbietor de lapte cu cacao, de pâine prăjită aburindă, de felii de măr proaspăt şi de unt de casă… În holul locuinţei mele zăresc o oglindă mincinoasă şi încăpăţânată, dar extrem de limpede, un cuier cu coarne lungi de cerb, nişte pereţi care chicotesc de fiecare dată când cineva le atinge cu vârfurile degetelor tapetul cafeniu şi o măsuţă de sticlă creată pentru chei şi facturi.

Observ cu coada ochiului că uşa camerei copiilor este întredeschisă şi mă strecor înăuntru. Culoarea caldă şi liniştită a întregii încăperi mă face să zâmbesc. Ce linişte e aici… Copiii dorm, pereţii la fel, iar lumina soarelui nu a pătruns încă prin draperia groasă de catifea. Paturile copiilor par nişte tăvi cu plăcințele, iar covorul mare şi cărămiziu arată ca o brioşă dulce şi gustoasă. Aici este o lume dulce, caldă şi proaspătă a copilăriei. E minunat să priveşti în ochi copilăria şi să nu fie nevoie să suspini după ea pentru că ea este încă în tine… prin copiii tăi sănătoşi şi fericiţi. Minunat! Ies din camera lor şi îi las să-şi continue odihna.

Mă îndrept către încăperea mea preferată, locul unde îmi petrec majoritatea orelor: bucătăria- căci ador să gătesc! Deocamdată este o bucătărie ca oricare alta, însă visez să o transform într-o bucătărie cu totul aparte, o bucătărie în care grinzile tavanului să emane încă miros de pin şi jumătatea de jos a pereţilor să îşi cânte răceala melancolică de piatră de rău, masa să fie perfect pătrată cu picioare cilindrice… toată din lemn de mesteacăn, scaunele să îi fie şase surori identice cu perniţe din caşmir, iar deasupra mesei să atârne melodios un mic candelabru plin cu lumânări albe şi lungi.

Îmi imaginez că podeaua este făcută tot din lemn, noduroasă din loc în loc și dulapurile sunt înalte, de culoare foarte deschisă, aproape albe… de un alb copt, rumeniu, cu uşi înalte şi cu geamuri late din sticlă groasă. Sunt patru dulapuri puse în cele patru puncte cardinale… suficient de mari cât să îmi pun toată vesela albă şi să îmi rămână loc pentru cănile robuste de ceai. În bucătăria asta să luăm cina împreună cu toţi prietenii familiei, să mâncăm curcan umplut fără să fie vreo ocazie specială, să bem puțin vin şi apă minerală pentru o digestie mai rapidă şi să ne desfătam cu un desert cremos şi dulce pe balconul apartamentului nostru, adânciţi, după cum am mai spus, fiecare în fotoliul lui gigant.
Iar livingul să fie mare, spaţios… cu două canapele uriaşe de culoarea vișinelor şi o măsuţă pentru cafea pe care stau înșirate cateva cărți citite și răscitite, cu o fereastră ce se înalță direct din podea iar lumina să învăluie complet interiorul încăperii. Aici văd şi o bibliotecă, la fel de mare ca şi peretele camerei, plină cu cărţi, citite cu fericire și emotii de nedescris, iar lângă ea să stea cuminte un mic sistem audio la care să ascult numai muzica care îmi place mie. Cireaşa de pe tort să fie un covor uriaş, rotund şi alb în care să îmi afund tălpile ori de câte ori vreau să mă relaxez şi să mulţumesc tăcut pentru locuinţa mea de vis.

Fiecare îşi are lumea tuturor minunilor în propriul dormitor, în living alături de biblioteca gigant, în bucătărie sau în toată locuinţa, fie că este un apartament, fie că este o casă; fiecare îşi trăieşte visul aşa cum şi-l amenajează şi sunt absolut convinsă că fiecare dintre voi visaţi la confort şi frumusețe, iar dacă mai adăugaţi răbdare şi optimism, vă puteţi trezi că aţi reuşit să vă transformaţi o simplă dorință într-o pagină colorată din propria realitate.

Visaţi înalt!

O seară perfectă începe cu o carte bună

untdelemn-sare-si-parfum-trei-480496Este din nou seară şi mă aşez în fotoliu alături de o nouă carte, de o imagine cu totul diferită, o imagine plină de necunoscut deocamdată, dar care mă face să zâmbesc larg numai la gândul că sunt pe cale să o descopăr.
O deschid plină de interes şi îi întorc paginile uşor ca să nu zdruncin în vreun fel universul minunat care se revarsă din cotor înspre marginea paginilor tăioase. O admir cu totul şi o am a mea, gândurile mi se pot bucura în voie şi liniştea mi se aşterne plăcut în suflet.
Sunt singură… Copiii dorm… Soţul meu este încă în faţa monitorului muncind conştiincios, iar eu stau ghemuită în fotoliu şi ating prima pagină, o miros… şi toată mireasma începe să curgă lin şi să îşi picteze învăţăturile.
Nicicând nu am putut aprecia mai mult frumuseţea unei cărţi citite in tihnă… O privesc în plinătatea ei şi cuvintele îi curg într-o ordine perfectă, îşi arată preţioasele daruri. O iubesc atât de mult pentru că este carte, pentru că este carte bună, pentru că este vie şi utilă.
Dragostea faţă de cărţi mi-a crescut tot mai mult cu fiecare carte valoroasă pe care am citit-o. Deşi stilul preferat s-a schimbat de-a lungul anilor, deşi cărţile cu conţinut veridic, valoros, pragmatic mă fac să simt cum împlinesc timpul lor cu folos, dragostea pentru cărţi a continuat să crească şi foamea pentru studiu a devenit un hău greu de satisfăcut cerând tot mai mult şi mai mult…
Azi îmi delectez mintea şi inima cu “Untdelemn, sare şi parfum. Trei dimensiuni ale Cuvântului” de Daniel Bota.
Noapte bună tuturor :).

Ce vor femeile…?

o-UNHAPPY-COUPLE-facebook

Contrar “credinţei populare” femeile sunt ceva mai mult decât obiecte sexuale, menajere, făcătoare de prunci şi bucătărese. Ele sunt fiinţe umane cu o capacitate uriaşă de a oferi afecţiune şi echilibru în familie. Femeile sunt căldura familiei, iubirea ocrotitoare, cleiul care ţine familia unită dar şi vasul cel mai uşor de sfărâmat. Femeia este femeie atunci când îşi propune asta şi este o luptătoare atunci când are un scop precis în viaţă.

Femeia este puternică şi vulnerabilă în acelaşi timp, ea suportă dureri inimaginabile şi uneori, pentru o clipă, cade deznădăjduită sub greutatea unei poveri… Dar asta numai pentru o clipă, căci se ridică în momentul următor cu o mai mare determinare, trage aer în piept şi îşi reorganizează întreaga viaţă.

Femeile sunt fiinţe. Ele simt. Sunt suflete vii care oferă iubire şi care au aşteptări. Există anumite condiţii speciale în care iubirea unei femei poate supravieţui şi acestea sunt:

1.Respectul. O femeie îşi poate iubi nespus de mult partenerul atunci când i se oferă (măcar) un minim de respect din partea acestuia. Femeia care este insultată, umilită, îmbrâncită sau chiar lovită ajunge după un timp să nu mai poată oferi absolut nimic! Nici măcar dispreţ. La fel de important este și respectul oferit gândurilor ei, intimităţii ei, planurilor ei de viitor, hobby-urilor ei etc. Femeia are nevoie să fie respectată pentru a putea oferi din căldura iubirii ei.

2.Fidelitatea. Deşi calitatea de a fi fidel consoartei intră în categoria “respect”, ea trebuie tratată individual şi cu multă seriozitate. Femeia/soţia este capabilă să ierte o ‘scăpare’, o greşeală la beţie, o ‘nevinovată’ escapadă de o noapte, este în stare să treacă peste acest incident nefericit dacă bărbatul dă semne reale de regret şi dacă îşi ia angajamentul de a nu mai calca strâmb niciodată. Durerea există, este prezentă însă iertarea ajută la vindecarea unei inimi rănite. Dar dacă bărbatul este un afemeiat atunci femeia se retrage din căsnicie, rece, furioasă, umilită şi poate refuza oferirea iertării. Iubirea unei femei nu poate supravieţui într-un aşternut spurcat și pângărit in mod constant!

3.Aprecierea. Femeile sunt multifuncţionale fie că sunt casnice, fie că sunt femei care au şi job. Se descurcă de minune să aibă zece mâini invizibile pe lângă cele două deja ocupate. Femeile casnice au o mulţime de sarcini în fiecare zi şi chiar dacă rămân niţel în urmă cu câteva dintre ele pentru că s-au ocupat de îngrijirea copiilor, reuşesc să le ducă la capăt pe toate în cele din urmă. Ele gătesc, fac curăţenie, bagă hainele la spălat, se ocupă de copii, calcă, scot căţelul la plimbare, fac cumpărături şi se ocupă şi de aspectul fizic (abdomene, mască cu iaurt şi banană, sărituri de coardă în sufragerie etc). Ele îşi îndeplinesc aceste sarcini în fiecare zi! Este destul de obositor să fii femeie casnică, nu-i aşa? Femeile care au şi job sunt strong! Ele îs împart sarcinile casei cu soţul (dacă acesta acceptă) şi contribuie financiar în familie, cot la cot cu finanţatorul oficial. Aşadar care este motivul pentru care o femeie nu ar trebui să fie apreciată pentru eforturile pe care le depune în fiecare zi?

4.Implicarea. Nu este nimic mai dezamăgitor decât un soţ care se sustrage din orice activitate, fie ea casnică sau de cuplu. Dacă un soţ refuză să contribuie la bunăstarea financiară, emoţională şi afectivă a cuplului înseamnă că mariajul poate începe să clocească pe un butoi de pulbere care va exploda în scurt timp. Un partener care este absent din viaţa de cuplu pentru că are de stat cu orele pe reţelele de socializare, jucând Counter-Strike sau pierzând vremea făcând nimic nu se poate aştepta să primească ‘pur şi simplu’ iubire cu nemiluita. Se poate aştepta în schimb la avalanşe de reproşuri…

5. Iubire. Vorba cântecului: “Unde dragoste nu e, nimic nu e, Nici soare nu-i, nici viaţa nu-i…”

Care este motivul pentru care o femeie (FEMEIE) merită să fie tratată fără respect, abordată cu violenţă, înşelată, neapreciată pentru strădaniile ei, abandonată în propriul cămin sau NEIUBITĂ?

Cum este viaţa fără Facebook?

thFacebook îţi hrăneşte obsesiile, complexul de inferioritate şi mândria deopotrivă, depresia, falsa percepţie asupra vieţii şi nu în ultimul rând pierderea masivă a timpului. Facebook este un soi de parazit care îţi mănâncă dorinţa de a TRĂI şi care te face să crezi că viaţa ta trebuie lâncezită într-un spaţiu virtual şi că acea cutie este singurul tău spaţiu de joacă. Viaţa ta se stinge petală cu petală până când nu mai rămâne decât suflul robotic al unei existenţe tot mai inferioare… Şi tu nici măcar nu simţi asta. Îţi place şi rămâi aşa pironit cu ochii în monitor minţindu-te că eşti într-o perfectă stare de fericire şi de libertate. Câtă amăgire…

După 4 ani de activat pe Facebook am decis să pun capăt orelor neproductive şi să îmi şterg cu totul contul. Şi am făcut-o! După vreo două zile au început să apară efectele acţiunii mele: am început să fiu mai activă fizic, mi-am dat seama că am mult timp liber la dispoziţie să mă ocup de familie şi de nevoile personale, am început să scriu mai mult şi să gândesc mai pozitiv, am început să ies mai mult în aer liber împreună cu soţul meu şi/sau cu copiii, mi-a revenit încrederea în mine şi am început să mă plac din nou, relaţia cu soţul meu progresează într-un ritm natural pentru că acum avem mai mult timp pentru a ne iubi, pentru a comunica şi mă simt mai deschisă spre a socializa cu persoane flesh and blood.

Nici nu mai ştiu cât timp a trecut de când m-am eliberat de corsetul reţelelor de socializare, însă ştiu că mă simt minunat, mă simt mai vie, mai frumoasă (chiar dacă nu mai primesc like-uri şi complimente pe Facebook), mai optimistă, mai productivă, mai calmă şi mai FERICITĂ.

Vă îndemn, dragii mei, să puneţi capăt acestui ridicol stil de viaţă şi să vă recăpătaţi identităţile! Viaţa este minunată fără Facebook!

Să aveţi o zi fericită şi productivă!

De ce îl iubesc tocmai pe el?

El…
Soţul meu, iubitul meu, prietenul meu, profesorul meu, amantul meu, totul meu…
El este omul cu care mă cert cel mai des şi care mă enervează cel mai tare, dar numai el ştie să îmbrăţişeze atât de cald după o încăierare pe cinste.
Doar el cunoaşte nevoia mea de a fi strânsă la piept până la asfixiere şi de a fi sărutată apăsat şi cu drag infinit. El îmi cunoaşte plăcerile şi secretele, obsesiile cele mai mărunte – cele mari sunt destul de evidente – şi defectele prea incomode (chiar ciudate şi enervante, recunosc).
Îmi acceptă tabieturile şi râde la glumele mele, îmi ţine de cald noaptea şi nu se supără când doarme exact pe marginea patului şi stă să întâmpine podeaua în somn, nu-l deranjează că uneori râd în hohote în timp ce dorm şi acceptă faptul că mai am obiceiul să ciugulesc din farfuria lui chiar dacă eu am aceeaşi mâncare în farfuria mea.
Mă drăgăleşte ca pe un copil şi îmi arată mereu că sunt femeia, prietena şi soţia lui.
Mă susţine când plănuiesc să fac ceva, mă încurajează în împlinirea viselor şi devine trist atunci când rămân fără speranţă.
Îmi cumpără cu plăcere cărti şi adorăm să ne trântim fiecare în locuşorul lui, unul lângă celălalt, cu câte o carte în mână şi să citim până la revărsarea zorilor.
Îmi downloadează filmele preferate (comedii animate), ne asezăm pe covor, rezemaţi de marginea patului şi râdem până simţim că pocnim. În serile noastre romantice ne uităm la filme siropoase, iar în ce mai rămâne din săptămână urmărim documentare şi filme dintre cele mai bune. Împărtăşim o plăcere nebună pentru muzica de calitate şi detestăm „frumusețile” artificiale, strofocate, triviale și absurde.
Avem limbaj propriu, adorăm să ne plimbăm noaptea târziu şi ne plac macaroanele cu brânză la cuptor „asezonate” cu bere fără alcool. Când ne punem la somn ne băgăm bluza de pijama în pantaloni chiar dacă arătăm ca doi clowni cu pantalonii ridicaţi până în gât (dar nu tot timpul avem nevoie de pijamale hehehe). Ne place să ne jucăm cu degetele picioarelor pe sub plapumă în semn de alint până adormim şi să ne surprindem din când în când cu bileţele de amor sau cu o cicoare la pat dimineaţa. Îi place să se ghemuiască la mine în braţe şi să fie scărpinat uşor în păr. Ne contrazicem frecvent şi din cauza asta nu ne plictisim niciodată.
Mă adoră pentru că sunt eu, pentru că gătesc pe placul lui şi pentru că mă străduiesc să-i fiu alături cu tot ce pot.
Ne iubim unul pe celălalt pentru că din noi a ieşit micuţa noastră Almira, micuțul Daniel (și vor mai ieși probabil doi copii dacă ne luam după dorința lui stăruitoare) şi pentru că suntem atât de diferiţi.
Suntem împreună şi luptăm umăr la umăr pentru familia noastră.
Îl iubesc enorm pentru că este soţul meu şi pentru că ne asemănăm în imperfecţiune!