Din nou, despre frumusețe

Woman Looking at Reflection

… pentru că neînțelegerea ei a devenit sursa complexului de inferioritate în fiecare femeie…

Noi, femeile, ar trebuie să ne întoarcem mai des fiinţa pe dos (ca pe un hanorac) şi să ne revedem adevărata frumuseţe. S-au scris milioane de articole în care frumuseţea interioară este descrisă ca fiind adevărata sursă a frumuseţii fizice şi totuşi femeile încă îşi caută frumuseţea în locuri nepotrivite, în mituri sau în opinii mai mult sau mai puţin avizate.

Ce este frumuseţea? Tinereţe fără bătrâneţe, piele fără cusur, trup sculptat, trup slab, imagine de revistă, păr lung, păr scurt, machiaj impecabil, haine în tendinţe? Ce este frumuseţea? Frumuseţea poate fi o ecuaţie în care termenul x este… unicitatea. Fiecare femeie este unică şi îşi are frumuseţea ca pe o amprentă imposibil de reprodus. Fiecare femeie posedă o frumuseţe reală independent de opinia şi imaginea celor din jur. Femeia este frumoasă atunci când sufletul ei este frumos, când mintea ei este liberă, când viaţa ei este aşa cum Dumnezeu a cerut să fie: sănătoasă, responsabilă şi plină de El.

Trist să vezi cum anumiţi oameni categorisesc frumuseţea după nişte standarde atât de imbecile şi cum femeile se jupoaie de frumuseţea unică pentru a intra în dansul lor. Aceștia sunt triștii indivizi care probabil nu şi-au descoperit frumuseţea interioară și trăiesc cu gândul la o perfecţiune care nu numai că nu există, dar care retează ideea de unic, special, frumos, natural, liber şi fericit.

Adevărata frumuseţea nu doare, nu are cicatrici, nu este toxică, nu îmbolnăveşte, nu este subjugare intelectuală, nu falsifică naturalul. Frumuseţea nu trebuie să fie un ideal pentru care să lupți o întreagă viață! Idealul nostru este câştigarea unei existenţe înalte, vieţuirea plină de ţeluri atinse, inteligenţă reală şi independentă. Scopul omului nu este să fie… frumos. Frumuseţea ne este dată în momentul concepţiei. Trebuie doar să o lăsăm să se dezvolte în ritmul ei natural şi să îşi reflecte unicitatea, iar noi să ne ocupăm de treburi mai importante.

În urma multor lupte duse împotriva propriului trup (cure de slăbire, foarte multe cosmetice etc) am înţeles că frumuseţea nu înseamnă chinul de a mă potrivi unui şablon creat de nişte oameni pe care nu îi cunosc, ci mai degrabă sufletul detoxifiat şi ancorat în El, libertatea de a fi sănătoasă, responsabilă în ceea ce priveşte alimentaţia şi stilul de viaţă, libertatea de a mă îmbrăca după propriul gust fără a încerca să copiez stiluri care nu mi se potrivesc şi fără a mă chinui să fiu altcineva.
Bineînţeles că îmi place să mă îngrijesc, să mă aranjez şi să arăt bine, însă am grijă de frumuseţea mea naturală (prin mijloace naturale), pun preţ pe discreţie, modestie şi eleganță în purtare şi mă uit mai des în sufletul meu decât privesc în oglindă.

Femeile pot fi mai mult decât „frumoase”, ele pot fi… libere!

Anunțuri

Nu trebuie să fii perfect

Woman Framing with Hands

…nu e nevoie să suferi chiar atât de mult! Dar trebuie să lupţi pentru a deveni mai bun în fiecare zi!

Este important să îţi accepţi propriile greşeli ca făcând parte din condiţia ta umană şi să înveţi a proceda diferit (mai bine) într-o ocazie viitoare. Este important să te accepţi şi cu imperfecţiuni sau cu eşecuri. Este important să îţi acorzi un moment de respiro şi să te priveşti dintr-un unghi diferit, dintr-un unghi natural şi… uman.

Văzută prin ochii mei, imaginea vieţii trebuie să fie fără cusur. Îmi place perfecţiunea, însă nu am reuşit niciodată să o ating, nici în plan personal, nici în cel profesional. Vreau să fiu o femeie care poate munci în fiecare zi cu o putere fantastică, vreau să am energie inepuizabilă şi răbdare nemărginită, vreau să îmi termin de scris cartea înainte de a împlini vârsta de 30 de ani, dar mai ales vreau să îmi îndrum copiii spre victorie. Vreau să fiu o super-femeie! Probabil că voi reuşi să ajung măcar la jumătatea idealului autoimpus. Ar fi fenomenal să pot reuşi asta! Și cred că pot! Doresc să trăiesc şi să las ceva valoros în urmă pentru că ştiu că va veni şi ziua în care voi apune.

Nu am reuşit până acum să îmi ating idealurile din pricina câtorva obstacole construite chiar de mine: am suferit mult timp de un complex de inferioritate morbid care mi-a retezat fiecare şansă de a reuşi pe plan profesional, nu m-am putut ierta pentru toate şansele nefructificate şi pentru dăţile în care am eşuat sau în care nu m-am ridicat la nivelul propriilor aşteptări şi, mai ales, nu mi-am acordat timpul de care am avut nevoie pentru a putea învesti în dezvoltarea mea personală şi profesională. Ştiţi cum se spune: ‘mai bine mai târziu, decât niciodată!’

Ce s-a schimbat acum? Ei bine, mi-am amintit de… mine! Mi-am amintit că am calităţi, idei, creativitate şi aptitudini, toate nefructificate! Mi-am amintit că vreau să public cel puţin două cărţi, că am un proiect educaţional pentru copii în desfăşurare şi că ‘pot totul în Hristos care mă întăreşte.’ Mi-am amintit că nu sunt doar mamă şi soţie, ci în primul rând sunt o fiinţă unică şi valoroasă în ochii Creatorului meu. Dacă El mă vede aşa, atunci îi voi mulţumi pentru asta înmulţind fiecare ‘bănuţ’ pe care mi l-a înmânat, pentru a-i aduce slavă şi glorie Lui.

Mulţumesc, Doamne, pentru că Tu îmi dai dorinţa şi înfăptuirea, mulţumesc pentru că Tu îmi dai ocazia şi înţelepciunea de a-mi transforma viaţa!

Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze…

și când va fi matur nu se va abate de la ea!

????????????????????????????????????????A avea copii este minunat! Râsetele lor dau o altă culoare căminului iar prezenţa lor însufleţeşte familia. Naşterea copiilor mei a fost o experienţă uimitoare şi mi-a schimbat întreaga viaţă. Din momentul naşterii lor am început să lucrez mai conștiincios la caracterul meu pentru a fi un părinte tot mai bun şi tot mai responsabil. Au fost momente în care am dat-o în bară ca şi părinte, au fost momente în care exemplul pe care l-am oferit copiilor mei a fost unul negativ, au fost momente în care m-am gândit că sunt o mamă rea… Însă nu am putut demisiona din meseria de mamă şi a trebuit să continui lupta!

Copiii mei sunt minunaţi, sunt sănătoşi, sunt energici, sunt inteligenţi, sunt curioşi şi trebuie să le fac faţă în fiecare zi. Ideea de a-mi lăsa copiii să crească “… aşa oricum…” este inacceptabilă. Strădania mea de a-mi educa copiii nu are legătură cu mine, ci cu viitorul lor. Nu vreau ca ei să devină scriitori celebri doar pentru că eu nu am reuşit să fac asta, nu vreau să calce pe urmele tatălui lor şi să devină muzicieni doar pentru că tata asta face. Nu! Vreau ca ei să fie cine sunt ei cu adevărat. Vreau ca ei să înveţe să fie tot mai buni în ceea ce vor să facă. Ei sunt unici aşa cum fiecare copil este. Ei îşi au aripile lor şi am de gând să îi învăţ să zboare! Dar până când îşi iau zborul din cuib vreau să mă asigur că îşi pun întreaga armură de care au nevoie pentru a face faţă vieţii din afara cuibului.

Ştim că exemplul părinţilor este important în dezvoltarea copiilor şi că totul se învaţă treptat şi practic, iar perioada celor şapte ani de acasă este crucială. Aşadar respectul se învaţă în sânul familiei. Dacă părinţii se respectă reciproc atunci şi copilul va învăţa respectul, dacă părinţii îşi respectă copiii atunci şi ei îşi vor respecta părinţii, dascălii, colegii, prietenii etc. Copiii trebuie educaţi fără a fi jigniţi, umiliţi sau ridiculizaţi. Dacă ne jignim copiii, dacă îi umilim, dacă îi ridiculizăm putem fi siguri că ei vor deveni nişte adulţi cu un handicap emoţional ce nu le va permite să îşi atingă acele cote maxime ale existenţei lor. Copiii sunt o plămădeală crudă care trebuie modelată cu mare fineţe. Greşeli facem cu toţii însă este foarte important să ne cerem iertare copiilor de fiecare dată când greşim şi să ne corectăm carențele care ne împiedică să fim PĂRINŢI. Nu este nimic umilitor în a cere iertare. Copiii NU vor părinţi perfecţi, ci părinţi care să recunoască când greşesc şi care se străduiesc să fie… buni. Copiii au nevoie să ştie că sunt acceptaţi, iubiţi, protejaţi şi că totul merge conform planului.

Copiii noştri trebuie să cunoască şi bunele maniere. Este important să ştie să spună “mulţumesc” şi “ te rog”, trebuie să ştie că e nepoliticos să întrerupă o conversaţie şi că o pot face doar atunci când există urgenţe, trebuie să ştie să îşi ceară scuze atunci când greşesc, trebuie să înveţe să salute respectuos etc. Copilul nu învaţă bunele maniere dintr-un manual magic, ci din exemplul părinţilor. Aşadar părinţii nu au voie să fie nişte neciopliţi şi să se aştepte apoi ca odraslele lor să fie de la sine educate şi manierate. Există părinţi care în intimitatea căminului se poartă ca nişte oameni ai peşterilor, iar în afară se prefac în adevăraţi aristocraţi ai Londrei. Din păcate copilul preia comportamentul de acasă şi nu pe cel afişat în public. Copiii sunt oglinda părinţilor! Părinţi, învăţaţi bunele maniere pentru voi înşivă şi arătaţi-le copiilor voştri cât este de frumos să fii educat şi manierat. Nu lăsaţi să iasă din casele voastre copii sălbatici, needucaţi şi periculoşi pentru societate.

Învăţaţi-vă copiii să scrie, să citească şi insuflaţi-le dragostea faţă de cărţi şi asta de la o vârstă cât mai fragedă. Nu le puneţi tableta în mâini de la 3 ani şi nu le daţi acces la internet gândindu-vă că asta îi va face mai inteligenţi şi mai răsăriţi. Puneţi-le cărţi în mâini, arătaţi-le cât de importantă este cunoaşterea, dezvoltarea imaginaţiei şi a capacităţii de a cerceta noi lumi. Cunoaşterea este putere, iar copiii noştri vor trăi într-o societate şi mai nebună decât cea în care trăim acum. Omul şi-a degradat existenţa atât de mult încât a ajuns să manipuleze din dorinţa morbidă de a ucide identităţi. Copiii noştri trebuie să cunoască, să cerceteze şi să se ferească de manipulare. Cunoaşterea este putere!

Nu vă lăsaţi copiii pradă ignoranţei şi educaţi-i pentru viață de calitate!

Soţii vs. Amante

best-love-quotes-married

Personal privesc amantele ca pe nişte cefe de porc din care bărbaţii îşi fac fripturile ocazionale. Majoritatea soţiilor nu au (deşi trebuie să înveţe cum să o facă) inspiraţia de a fi fripturi atât de suculente pentru că îşi trăiesc vieţile, zi după zi, an după an, lângă bărbaţii care nu contenesc în a-şi arăta defectele, zilele nereuşite, frustrările şi marile dezamăgiri provocate de imaturitate şi de educaţie precară.
Sunt câteva motive crude pentru care soţul îşi caută fripturi mai bine pătrunse, dar nu pot spune că îi înţeleg în totalitate. Până la urmă şi ei ar trebui să facă eforturi pentru ca viaţa de cuplu să fie satisfăcătoare, nu-i aşa?

Să începem:
După câteva luni de căsnicie (sau chiar mai repede) femeia tinde să îi dezvăluie soţului ei, tânăr şi încă nedezlipit de perioada de burlăcie, tainele care până în ziua de dinaintea nunţii au fost sigilate: tabieturi prea personale şi uşor… dezgustătoare, dorinţe feminine, poate prea feminine şi foarte scumpe, lene încăpăţânată care o acum o împiedică să se mai îngrijească aşa cum o făcea în perioada logodnei etc. Lista poate continua… destul.

Bărbatul începe să se încovoaie ca o mâţă în apă şi să îşi privească soţia ca pe o execuţie care îi bate la uşă. Începe să-şi pună întrebări referitoare la angajamentul pe care şi l-a luat şi mai ales să-şi întoarcă privirile după nudităţile ambulante de pe stradă. Acesta e doar începutul sfârşitului.

Soţia îşi asigură trândăveala nesimţită cu gândul că oricum cei doi sunt legaţi pe viaţă şi nu mai are rost să-şi bată capul cu dorinţele, fanteziile şi priorităţile soţului. În felul acesta devine o epavă inutilă, iar bărbatul – care este o specie drăgălaşă de căţel mereu în călduri şi care are nevoie acută de atenţii şi îngrijiri drăgăstoase – începe să-şi privească orizontul conjugal ca pe o temniţă dezgustătoare din care trebuie să evadeze cumva.

Pe lângă toate acestea se mai adaugă şi obiceiul grotesc al femeilor de a deveni isterice atunci când observă că bărbăţii lor se închid în propriile lumi şi refuză să mai comunice.
Femeia (!) poate construi un cămin şi tot ea îl poate nărui. Puterea stă în înţelepciune şi dăruire sau în gândire de femeie primitivă, împânzită de idei preconcepute şi absurde despre căsnicie. Ea decide! Asta în cazul în care şi bărbatul contribuie favorabil căsniciei. În caz contrar nu are rost să încerci să salvezi o căsnicie în care boala curviei stă lipită de bărbat ca piftia de ciolan.

Ce are de făcut o soţie pentru a-şi păstra soţul fidel şi viu din toate punctele de vedere? În primul rând să înceteze să mai gândească ca o femeie de (d)uzină şi să pună mâna să îşi recucerească soţul din nou pentru că bărbaţii sunt asemeni becurilor – aşa cum se aprind, tot la fel se şi sting! Noi, femeile, suntem mai degrabă fier de călcat care trebuie băgat în priză şi lăsat să se încălzească…
În al doilea rând trebuie să devină soţii plăcute bărbaţilor pe care i-au „luat ostatici pe viaţă”. Asta înseamnă că o femeie trebuie să înveţe să gătească dacă soţului îi place să mănânce acasă şi nu la restaurant, să îşi menţină greutatea ideală şi să se aranjeze dacă bărbatul ei pune preţ pe aspectul fizic, să înveţe să îşi mai ţină gura atunci când bărbatul vine nervos de la serviciu, să acorde prioritate nevoilor soţului nu numai capriciilor ei de femeie ţâfnoasă.
Nu încerc să îndoctrinez cu ideea „femeia, sclava permanentă a bărbatului”, ci doar să evidenţiez aspectele pe care acesta le caută la soţia lui şi nu le găseşte decât la amantă – atunci când soţia îşi desfiinţează definiţia de femeie.

bd4f66e5e768af71369da98feff71c5eFemeia trebuie să fie înţeleaptă, îngrijită, inteligentă, interesantă, harnică, apetisantă pentru soţul ei şi vă asigur (numai dacă soţul nu este afemeiat de meserie) că în felul acesta va câştiga teren în faţa amantelor – care prin definiţie nu sunt femei, ci doar hălci de carne care satisfac o parte din nevoile trupeşti ale bărbatului.

Dragi soţii, puneţi mâna pe armele seducţiei şi recuperaţi-vă soţii!
Pregătiţi-le cina într-o ţinută foarte sexy (da, sexy!), îmbătaţi-i cu declaraţii mieroase şi cu atenţii pline de iubire. Arătaţi-vă partea veselă, jovială, fericiţi-vă soţii cu mâncare delicioasă, cu un desert dulce şi cu un extradesert intim. Nu uitaţi să fiţi active sexual pentru că riscaţi să vă înmormântaţi căsnicia mai repede decât v-aţi imaginat. Şi până la urmă care este durerea de cap sau indispoziţia care poate rezista unei partide de amor de calitate?

Nu uitaţi însă de chestiunile pe care ei le consideră priorităţi. Fiţi pline de simţul umorului şi înseninaţi zilele mohorâte de îngrijorările cotidiene.
Iubiţi-i cu toată fiinţa şi atunci când consideraţi că nu merită, iertaţi-i, acceptaţi-i, îndrumaţi-i!
Împliniţi-le viaţa şi fiţi femei fericite!

Woman’s Evolution

În fiecare zi ne dorim să fim mai aproape de idealul frumuseţii, ne dorim să fim înalţi, supli, cu păr bogat, cu piele strălucind a perfecţiune şi cu o frumuseţe care să taie respiraţii.

Ne uităm în oglindă, ne admirăm sau ne simţim dezgustaţi de ceea ce vedem, ne urâm trupurile sau le iubim pentru cum sperăm că vor arăta în viitorul apropiat. Le supunem unor schimbări violente care le îmbolnăvesc şi le transformă definitiv sau le punem undeva pe un piedestal şi le oferim tot ce au nevoie ca ele să strălucească… şi rămânem cu ochii pironiți pe ele… doar pe ele, dragile noastre iele…
Trăim în nişte trupuri care sunt supuse uzării şi care, deşi par rezistente şi puternice, sunt sensibile şi transmit semnale disperate pe care noi le ignorăm din dorinţa de a fi FRUMOŞI (cură de slăbire, medicamente pentru pierdere in greutate, foame, operații estetice inutile, solar, cosmetice cu prea multi parabeni, exces de cosmetice, tocuri înalte purtate zilnic, haine prea trâmte, alimentație prea bogată sau prea săracă, Cola, lipsa cititului etc)
Ştim ce înseamnă ‘frumos’, ştim de unde vine frumuseţea reală şi totuşi ne chinuim existenţa cu bătaia de joc a unor creatori de tendinţe care îşi trăiesc inspiraţia din propriile frustrări (dar nu generalizez, stimabililor). În istorie femeia s-a transformat în funcţie de tendinţe, şi-a creat ‘propriul stil’ după inspiraţia altora, şi-a subţiat trupul, l-a încorsetat, l-a înfometat, l-a bronzat, l-a ajustat, l-a completat după cum i s-a părut ei că i-ar plăcea geniului care a creat haina (tot cu două mâneci şi un guler) din lână de bivol somalez, exorbitant de scumpă şi de hidoasă… dar la modă :-D! Şi uite aşa, femeia, draga de ea, a fost în trend mereu chiar dacă asta nu i-a adus cine ştie ce satisfacţie şi nici nu a transformat-o într-o zână…
Feel free to be yourself, woman!

Să ne clădim Imperiul numit FAMILIE!

moma-monet-couple_57276_990x742Când am aflat că o căsnicie nu se clădeşte pe sentimente mistuitoare ci pe voinţă, renunţare la sine, respect şi implicare, eram deja într-o criză personală şi plină de regrete. Au fost momente în viaţa mea de soţie în care am regretat momentul deciziei de a mă căsători. Am suferit pentru că am vrut, am cerut şi nu am căpătat. M-am simţit nedreptăţită şi mi-am urât căsnicia. Mi-am privit soţul cu dispreţ pentru că nu reuşea să îmi îndeplinească toate dorinţele, de cele mai multe ori fiind vorba de cereri egoiste şi puerile.

Căsnicia în sine este o perioadă de creştere, de maturizare, de schimbare, de şlefuire şi uneori implică şi sentimente rănite sau orgolii călcate în picioare. Căsnicia poate crea durere uneori dacă se porneşte la drum cu ideea fantezistă de perfecţiune şi fluturi în stomac.
Dacă la începutul relaţiei cu soţul meu, amândoi ne topeam pe picioare ca lumânările când ne vedeam, după nuntă am început să ne cam vedem defectele.
Bineînţeles că soţul meu a observat că atunci când mă trezesc nu sunt fardată şi coafată gata, apoi a văzut că până la pielea mătăsoasă fără păr trebuie să treacă un pic de timp ţepos până când epilatorul să îşi poate face treaba, şi-a dat seama că umărul nu îmi mai miroase tot timpul a Prêt à Porter ci mai degrabă a mâncare. Din câte mi-a spus, aceste detalii nu au fost chiar înfricoşătoare, dar le-a observat. Eh, ce să-i faci… face parte din realitate. Dar au venit şi zilele în care m-am trezit gata nervoasă, momentele în care am urlat după un timp personal numai cu mine şi cu ideile mele, zilele în care aş fi vrut să fiu la o bibliotecă şi să pierd vremea printre cărţi decât să fac mâncare, curăţenie şi… din nou mâncare. Aceste detalii au fost cam supărătoare… Soţul meu a suferit şi el după câteva momente de „burlăcie”, de stat cu orele în magazinul cu instrumente muzicale fără ca eu să-l sâcâi mereu (mai aaaiiii?! ), de mâncat nesănătos, de minunatele lui plimbări cu căştile pe urechi ascultând trupele preferate etc.

Ne-am dat seama că ne înghiţeam unul pe altul şi ne distanţam cumplit. Ne iubeam, însă zidul de intimitate individuală crease separare.

A trecut un timp în care supravieţuiam împreună doar cu ideea că ne dorim să fim fericiţi unul cu celălalt şi nu separat. Şi am reuşit! Suntem fericiţi împreună!
A existat un fir sinusoidal, am simţit abisul şi apoi înaltul cerului, dar am reuşit! Prima şi cea mai importantă armă a fost rugăciunea, legătura cu Cel care ne-a unit. Apoi a venit comunicarea brută, sinceritatea deplină şi iertarea reciprocă.
Am renunţat la a mai cere şi am hotărât să îi ofer mai mult: timp petrecut, mângâieri, cuvinte de încurajare şi complimente. Am continuat să am grijă de mine și de aspectul meu fizic tocmai pentru că nu doream că viaţa noastră intimă să fie afectată în vreun fel. Soţul meu a început de asemenea să fie romantic, atent, mai practic în iubirea pe care mi-o poartă şi mai ales a început să mă susţină necondiţionat.

Lucrurile au intrat pe un făgaş bun pentru că amândoi am fost decişi să ne transformăm căsnicia într-o binecuvântare şi pentru că am apelat la Dumnezeu. Dacă renunţăm la dorinţele şi atitudinile egoiste avem de câştigat din partea partenerului mult mai mult decât am putea cere.
Cine ar fi crezut că după şase ani de căsnicie voi avea un soţ îndrăgostit până peste urechi, o familie fericită (cu bune şi cu mai puţin bune), doi copii superbi (şi alţi doi în registrul personal al soţului meu :)) ) şi o încredere în sine atât de binefăcătoare?
Totul se rezolvă în timp, cu ajutorul lui Dumnezeu, prin studiul Bibliei (locul perfect de unde să îţi iei sfaturile pentru a avea familia fericită) şi cu dorinţa ambilor parteneri de a munci umăr la umăr pentru construirea acestui imperiu numit familie.

Femeia creștină, un picuț… mai modestă.

10373641_994373743923559_2845521946029447179_nMODESTÍE smerenie. (Un om plin de ~.) , simplicitate, simplitate, însușirea de a fi modest ; lipsă de îngâmfare

MODESTÍE Însușirea de a fi modest; simț, sentiment care ne face să nu exagerăm valoarea ideilor și a acțiunilor noastre.

modestie f. 1. rezervă în modul de a se purta, de a cugeta și a vorbi de sine; 2. moderațiune; 3. pudoare, decență.

Modestie ≠ aroganță, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfare, lăudăroșenie, trufie, vanitate

Modestia este fără doar şi poate una dintre calităţile golden pe care femeia douămiistă le-a abandonat în cufărul prăfuit al bunicii. Modestia a devenit atât de rară încât poate fi catalogată astăzi ca fiind învechită, demodată, bătrânească şi bătută tare de tot în cap. Aşa să fie oare?

Neştiind că modestia este crema eleganței, femeile preferă să strălucească artificial prin absurd, trivial şi ridicol iar frumuseţea este ascunsă sub tencuiala unei societăţi suferinde de acest cancer numit mândrie şi imoralitate.

Biserica este locul unde modestia trebuie să existe în toată splendoarea ei, însă nu mai este aşa. Biserica a devenit de mult pasarelă şi nimeni nu mai poate face nimic…

Femeia este o goddess şi nu mai încearcă să uşureze viaţa bărbaţilor prin a nu mai atrage atenţia asupra lor, asupra formelor, asupra decolteului, asupra mişcărilor lascive pricinuite de ‘eleganța’ exagerată a tocurilor şi a rochiilor cumplit de mulate, colorate, elastice, scurte.

Da (!), bărbaţii care sunt în biserică duc lupte încrâncenate cu pornografia și toate ramurile ei (sunt bombardați din toate părțile cu imagini sexuale mai mult sau mai puțin explicite în toată media, în afișele din stații de metrou/autobuz, în reclame, pe stradă, în filme s.a.m.d), iar femeia bisericoasă, prin răzvrătirea și încăpățânarea ei, îi mai pune încă o piatră de moară pe umeri şi astfel lupta lui devine istovitoare. Tensiunea sexuală devine greu de suportat mai ales in cazul celor necăsătoriți. Chiar dintre bărbaţii care ‘ fac legământ cu ochii ’ pentru a nu mai privi, pentru a nu mai cădea în ispită ajung să cadă pentru că… este cumplit de greu să stai la predică lângă soră împietrită şi sexy.

Care este motivul pentru care o femeie NU VREA să ţină cont de slăbiciunile bărbaţilor în faţa cărora se afişează prăfuită de drogul sexual şi mândru al lumii?

De ce nu vrea să îşi lungească fustele, să îşi micşoreze tocurile, să îşi acopere decolteul şi să adopte o atitudine modestă şi plină de iubire?

De ce atunci când i se recomandă să o ia mai încet cu etalarea trupului erupe ca un vulcan în mânie și scuze peste acuze?

De ce Casa de Închinare a devenit pasarelă și bordel?

De ce femeile din biserică se împrietenesc la cataramă cu duhul mândriei şi arată exact că fiicele pierzării?
Se tem oare că frumuseţea lor nu va fi băgată în seamă dacă nu-şi vor etala coafurile elaborate, ţinutele extravagante în culori neon şi tocurile aberant de înalte?

Aceasta este frumuseţea cu care Dumnezeu ne-a înzestrat? Sau este de fapt imaginea luciferiană şi rodul mândriei?

Şi-apoi nu chipul lui Hristos trebuie să se oglindească în noi? Sau Lui nu îi (mai) pasă cum ne îmbrăcăm pentru că El nu priveşte la faţa omului? Oh, ba da! El priveşte la fiecare aspect în ceea ce ne priveşte pentru că El şi-a dat viaţa pentru noi și pentru eliberarea din lanţurile păcatului.

Mândria este păcat şi merge înaintea pieirii, trufia merge înaintea căderii. O prea mare importanţă dată imaginii, frumuseţii este revărsarea unei inimi îngâmfate şi a unei minţi neînnoite.

Modestia este un must al femeii creştine atât în atitudine, în vorbire cât şi în îmbrăcăminte.

Modestia izvorăşte din inimă şi se revarsă plină de frumuseţe spre exterior. Modestia este vizibilă atât în caracter cât şi în hainele pe care le îmbrăcăm.

O atitudine elegantă, dar cuminte şi deloc ţanţoşă este de preferat, iar hainele trebuie să emane bun simţ, cuminţenie, educaţie şi feminitate. O femeie gălăgioasă în vestimentaţie dă dureri de cap bărbatului ei şi celor din jur.

Şi până la urmă nu doar femeile creştine au nevoie de modestie ci şi cele care doresc a fi LADIES. Totul ţine de o educaţie aleasă şi de dorinţa de a nu te coborî la nivelul mocirlos al societăţii sucite în care trăim.

Sexualitatea poate fi exprimată în voie şi fără restricţii în intimidate împreună cu soţul pe care îl putem seduce după bunul plac. NU văd motivul pentru care o femeie ar dori să-şi etaleze public (atât de evident) sexualitatea şi presupusa frumuseţe… UN ascuns complex de inferioritate poate fi de fapt adevăratul motiv? Sau mândria, sau lipsa educaţiei, sau răzvrătirea şi înfrăţirea cu societatea luciferiană? Nu uitaţi că primul care s-a mândrit cu propria frumuseţe a fost Lucifer, iar imaginea lui se reflectă în femeile înrobite de dorinţe fireşti.

Modestia este o eleganță (atât de) superioară încât foarte puţine femei reuşesc să şi-o însuşească. Modestia devine un diamant tot mai greu de găsit în femeia douămiistă, fie ea şi creştină.